Actualitate
ATAC TERORIST în Londra. Panică la METROU unde a explodat o bombă artizanală. 18 persoane au fost rănite, multe în panica creată
Mai multe persoane au fost rănite, vineri, în urma unei explozii care a avut loc la staţia de metrou londoneză Parson Green, relatează site-ul cotidianului Express.
UPDATE 14.15 Scotland Yard: Explozia de la staţia de metrou a fost declanşată de un dispozitiv improvizat
Explozia care a avut loc vineri la staţia de metrou londoneză Parson Green a fost declanşată de un dispozitiv improvizat, iar serviciul britanic de informaţii interne, MI5, participă la investigarea incidentului, a anunţat Poliţia Metropolitană din Londra, relatează site-ul publicaţiei The Guardian, scrie Mediafax.
"La ora 8.20 în această dimineaţă, la staţia de metrou Parsons Green, a avut loc o explozie într-o garnitură de metrou. Apreciem că a fost vorba despre o detonare a unui dispozitiv exploziv improvizat. După cum aţi văzut, există rapoarte privind 18 persoane rănite. Cele mai multe dintre răni sunt arsuri. Locul incidentului rămâne în prezent închis, iar investigaţia continuă. Există multe întrebări urgente în curs de soluţionare, iar sute de detectivi implicaţi verifică înregistrările camerelor de supraveghere, fac o anchetă criminalistică şi discută cu martorii. Această investigaţie este susţinută de colegii noştri de la MI5, care au venit cu expertiza lor în domeniul informaţiilor. Locuitorii Londrei se pot aştepta la o prezenţă sporită a poliţiei, în special în sistemul de transport, de-a lungul zilei", a declarat comisarul de poliţie Mark Rowley.
Întrebat dacă a fost reţinută vreo persoană, Rowley a spus: "Este o investigaţie în desfăşurare pe care o urmărim în direcţia pe care am indicat-o".
Poliţia Metropolitană nu a oferit informaţii despre conţinutul dispozitivului exploziv şi a reiterat faptul că explozia este investigată ca incident terorist.
Potrivit unor imagini publicate pe Twitter, ar fi vorba despre un dispozitiv exploziv improvizat care a fost plasat în interiorul unei găleţi din plastic de culoare albă, învelită într-o pungă din plastic. Mai multe fire ieşeau din acest dispozitiv, iar o substanţă necunoscută a fost împrăştiată pe o rază de câţiva metri.
Conform unor surse citate de The Telegraph, pachetul ar fi conţinut substanţe chimice nocive şi ar fi fost amplasat lânga una dintre uşile de acces în metrou.
UPDATE 13:54 18 persoane au fost transportate la spital
18 persoane au fost transportate la spital în urma exploziei care a avut loc la staţia de metrou Parsons Green din Londra, a anunţat vineri serviciul de ambulanţă din capitala Marii Britanii, relatează site-ul BBC News.
Niciunul dintre răniţi nu se află în stare gravă sau care să pună viaţa în pericol. Spitalul "St. Mary" din Paddington a declarat stare de urgenţă, după ce a primit majoritatea persoanelor rănite în urma incidentului.
"Putem confirma că am transportat 18 pacienţi la spital în urma incidentului care a avut loc la staţia de metrou Parsons Green. Am primit primul apel la ora 08.20, iar prima ambulanţă a sosit la faţa locului după cinci minute. Colaborăm îndeaproape cu colegi de la Poliţia Metropolitană, poliţia transporturilor şi brigada de pompieri a Londrei; ne asigurăm că pacienţii primesc asistenţă medicală în cel mai scurt timp posibil. Întrucât suntem foarte ocupaţi cu gestionarea acestui incident, facem apel la cetăţeni să ne sune doar în cazul unei urgenţe reale", a declarat Natasha Wills, director de operaţiuni în cadrul serviciului de ambulanţă din Londra.
UPDATE 12:35 Explozia care a avut loc vineri la staţia de metrou londoneză Parson Green este investigată ca fiind un incident terorist
Comisarul de poliţie Neil Basu, coordonatorul unităţii antiteroriste din Londra, a declarat incidentul ca fiind unul cu caracter terorist. Acesta a precizat că nu poate confirma deocamdată cauza sau sursa declanşării exploziei.
Poliţia a confirmat că mai multe persoane au fost rănite, dar nu a oferit un număr exact al victimelor.
UPDATE 12:18 Ambasadorul României la Londra: Printre persoanele care au suferit arsuri nu sunt români
Dan Mihalache, ambasadorul României la Londra, a declarat, pentru MEDIAFAX, că până la această oră nu sunt cetăţeni români printre victimele exploziei produsă în această dimineaţă la o staţie de metrou.
"Printre persoanele care au suferit arsuri nu sunt români, din câte informaţii am eu până în acest moment. Noi avem acolo, la Politia Transporturi Londra, un ofiţer detaşat. El e la locul faptei şi ne ţine la curent cu evoluţiile", a declarat, pentru MEDIAFAX, Dan Mihalache, ambasadorul României la Londra.
Ministerul Afacerilor Externe transmite că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la următoarele numere de telefon ale Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord: 0044 20 76029833; 0044 20 76027328;0044 20 76036694; 0044 20 76025193; 0044 20 7603 0572; 0044 20 7602 2065 sau pe numărul de urgenţă al misiunii diplomatice: 0044 7738716335. Apelurile sunt redirecţionate automat, cu excepţia numărului de urgenţă, către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi sunt preluate de către operatorii Call Center-ului în regim de permanenţă.
Mai multe persoane au fost rănite, vineri, în urma unei explozii care a avut loc la staţia de metrou londoneză Parson Green. Potrivit unor imagini publicate pe Twitter, ar fi vorba despre un dispozitiv exploziv improvizat care a fost plasat în interiorul unei găleţi din plastic de culoare albă, învelită într-o pungă din plastic. Mai multe fire ieşeau din acest dispozitiv, iar o substanţă necunoscută a fost împrăştiată pe o rază de câţiva metri.
Cel puţin 100 de persoane s-ar fi aflat în garnitura de metrou de la Parson Green. Linia de metrou a fost închisă, o brigadă de genişti analizează dispozitivul exploziv, iar poliţişti înarmaţi efectuează verificări pe o arie de aproximativ 500 de metri.